.: Biblia Cornilescu

1 Ioan
Capitolul 1
1 2 3 4 5
Cuprins
1. Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții, -
2. pentru că viața a fost arătată, și noi am văzut-o, și mărturisim despre ea, și vă vestim viața veșnică, viață care era la Tatăl, și care ne-a fost arătată; -
3. deci, ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos.
4. Și vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină.
5. Vestea, pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, și în El nu este întuneric.
6. Dacă zicem că avem părtășie cu El, și umblăm în întuneric, mințim, și nu trăim adevărul.
7. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.
8. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi.
9. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.
10. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, și Cuvântul Lui nu este în noi.
1 2 3 4 5
Cuprins

.: Legături utile


Gellack 2m
Biserica Albini Cluj
Biblia Mesianica
Evrei Mesianici
Harta Israelului
Mai mult...

.: Cuvinte adevărate


Voi fi ca roua pentru Israel; el va înflori ca crinul, și va da rădăcini ca Libanul. Ramurile lui se vor întinde; măreția lui va fi ca a măslinului, și miresmele lui ca ale Libanului.

Osea, 14:5-6

sperantacluj
albini
sperantasua
sperantaafrica
clujulevanghelic
messianicisrael