| Iacov |
| Capitolul 1 |
| 1 2 3 4 5 |
| Cuprins |
| 1. Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminții care sunt împrăștiate: sănătate!
|
| 2. Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări,
|
| 3. ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.
|
| 4. Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic.
|
| 5. Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată.
|
| 6. Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoiește, seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo.
|
| 7. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul,
|
| 8. căci este un om nehotărât și nestatornic în toate căile sale.
|
| 9. Fratele dintr-o stare de jos să se laude cu înălțarea lui.
|
| 10. Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui: căci va trece ca floarea ierbii.
|
| 11. Răsare soarele cu căldura lui arzătoare, și usucă iarba: floarea ei cade jos, și frumusețea înfățișării ei piere: așa se va vesteji bogatul în umbletele lui.
|
| 12. Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.
|
| 13. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: "Sunt ispitit de Dumnezeu". Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El însuși nu ispitește pe nimeni.
|
| 14. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși și momit.
|
| 15. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul odată făptuit, aduce moartea.
|
| 16. Nu vă înșelați preaiubiții mei frați:
|
| 17. orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.
|
| 18. El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.
|
| 19. Știți bine lucrul acesta, preaiubiții mei frați! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie;
|
| 20. căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.
|
| 21. De aceea lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.
|
| 22. Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri.
|
| 23. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, și nu-l împlinește cu fapta, seamănă cu un om, care își privește fața firească într-o oglindă;
|
| 24. și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era.
|
| 25. Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.
|
| 26. Dacă crede cineva că este religios, și nu-și înfrânează limba, ci își înșeală inima, religia unui astfel de om este zadarnică.
|
| 27. Religia curată și neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim neîntinați de lume.
|
| 1 2 3 4 5 |
| Cuprins |
