.: Pâinea cea de toate zilele

Pe munte, printre multele învățături date evreilor, Isus le-a arătat cum trebuie să se roage. A accentuat faptul că trăim prin mila Tatălui, de la El avem pâinea în fiecare zi. Și acest lucru este adevărat. Unii se încred într-un loc de muncă, care se prezintă stabil, are viitor și este bine plătit. Alții se bazează pe faptul că au școală suficientă, sunt destul de înțelepți și pregătiți ca să găsească oricând o modalitate de a-și câștiga existența. Să adâncim un pic lucrurile. Oricât ar evolua omul, și s-ar ține de tare înțelept, tot are nevoie de hrană. Pâinea, legumele, fructele, în cazul unora cărnurile, toate vin din mâna lui Dumnezeu. Fie că dormim sau suntem treji, El lucrează neîncetat ca să ne țină în viață, dă ploaie peste fața pământului, soare, prin zăpadă face să se odihnească pământul. Face să țâșnească izvoare de ape, udă ogoarele, înverzește frunzele, apoi le face să cadă. Dă belșug de roade, face sămânța sămănată de om să încolțească, apoi le dă rod. Și toate aceste lucruri pentru că așa vrea El. Singur se face împreună lucrător cu omul.

Partea noastră este recunoștința și mulțumirea, dar acest lucru nu se face întotdeauna, și putem spune că foarte des. Nu vedem pe Cel care are atâta dragoste față de noi, pe Dumnezeu de care atârnăm în fiecare moment. Ce s-ar întâmpla dacă El și-ar lua înapoi suflarea? Grea întrebare. Totuși, toate aceste lucruri sunt scrise în Scripturi, cărțile proorocilor ne stau ca mărturie. Și ne socotim credincioși, creștini, a căror carte sfântă este această Scriptură, și trăim fără pricepere, închiși în gândurile noastre firești, prin necredință. Privirile trebuie să fie ridicate către Cel care a murit pentru noi, ca să cunoaștem aceste lucruri, de care și depindem în fiecare zi. La El sunt cheile morții, și al locuinței morților. Are puterea să dea foame sau belșug, să facă să cadă ploaie peste un ogor, iar peste altul să nu ajungă măcar un strop. Prin glasul Lui se propagă tunetul și fulgerul, aleargă norii în toată frumusețea lor, se umple hambarul omului și inima lui de bucurie. El vrea să fim credincioși. Cererea ca Tatăl să ne dea pâinea cea de toate zilele este întemeiată. Potrivnicul? Diavolul, care înșeală întreaga lume, de data aceasta spunând omului că toate sunt ceva normal, controlabile, atârnă de știință, de puterea omenească. Mințind, așa cum face întotdeauna.

A cunoaște în felul acesta este un lucru frumos înaintea Lui, dar nu este suficient. Unii dintre evrei au trecut marea Galileii, ca să-L găsească pe Isus. Domnul le cunoștea inimile, intențiile, erau dintre cei care alergau după El, nu pentru minuni, pentru pâine. Invitația Lui era ca să caute pâinea care vine din ceruri, și din care dacă mănâncă cineva va trăi în veci. Evident că vorbea despre trupul Lui, care urma să se frângă pentru păcatele lumii, și din care prin hrănire trăim credința. Pâinea s-a frânt pentru noi, dă hrană atât sufletului cât și trupului. Porunca Lui este să fim credincioși, să trăim fără grijuri, nu ca păgânii, să căutăm mai întâi împărăția cerurilor, cele necesare pământește venind pe urmă.

A te hrăni duhovnicește din pâinea cerească nu înseamnă numai cina Domnului. Este și părtășia frățească, și în același timp slujba din adunări, de ori câte ori se adună frații. Este trăirea când suntem la un loc, și este trăirea când nu suntem. Toată viața noastră, fie că suntem treji, fie că dormim, acasă sau departe de casă, este o hrănire continuă. Așa cum El trăiește prin Tatăl, așa trăim și noi prin El. A te hrăni cu pâine acasă nu înseamnă numai să citești regulat Cuvântul. Rugăciunea, lauda prin cântări, dragostea și pacea în familie, sfințenia prin păzirea de păcat, primirea de oaspeți, și multe alte lucruri. Așa și când suntem departe de casă. Conștient că depinzi în orice moment de El, prin ascultare, ca și un rob netrebnic, ajungi să te hrănești, să trăiești precum a trăit și El.

Și după cum pâinea poate să fie și uscată tot așa este și în credință. Nu toți au harul să se nască într-o familie de pocăiți. Pâinea care a dat viață la prima vedere pare uscată, poate chiar fără gust. Dar nu este așa, împreună cu cunoștința suferințelor Lui devine cu atât mai dulce. Fie oricum, toată slava să fie al Tatălui prin El.

Această zidire duhovnicească este prin Cuvântul lui Dumnezeu. Învățătură dată de Pavel din partea lui Dumnezeu. "Și acum, fraților, vă încredințez în mâna lui Dumnezeu și a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufletește, și vă poate da moștenirea împreună cu toți cei sfințiți." Faptele 20:32. Cuvinte rostite de un suflet care știa că viața în Hristos poate însemna și moartea pentru Numele Lui. Astfel se împlinește Cuvântul: Cine își pierde viața pentru El și-o va câștiga. Și precum citim în epistola către evrei, că unii au fost biruitori, pe când alții au fost tăiați în două cu sabia, pentru aceași credință, așa este și pentru noi. Această hrănire zilnică poate să se sfârșească prin închiderea ochilor în liniște, pe patul de acasă, sau în chinuri în mânurile Cezarului, după cum este dat fiecăruia harul. Să ne ținem tare de ce am auzit de la început, și va fi ferice de noi. Această pâine din ceruri dă viața veșnică, părtășie în veci cu Tatăl și Fiul Său, o Împărăție cerească cum nu ne-am imaginat până astăzi, neprihănire și sfințenie în veci.

Nu am primit un Duh de frică, ci de putere, chibzuință și dragoste. Să ne arătăm înaintea Lui credincioși, și El ne va da cununa vieții.

Sursa: Biruitorul

rcr
Site recomandat de Biruitorul

.: Legături utile


Forfecuta cuticule profesionala
Biserica Albini Cluj
Biblia Mesianica
Evrei Mesianici
Harta Israelului
Mai mult...

.: Cuvinte adevărate


Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Și-a dat viața pentru noi; și noi deci trebuie să ne dăm viața pentru frați.

1 Ioan, 3:16

sperantacluj
albini
sperantasua
sperantaafrica
clujulevanghelic
messianicisrael